Din episodul anterior: după ce am încercat de nenumărate ori să aflăm cine sunt vecinii de sub noi, folosind bocănituri în ţeavă, zgomote tribale, filmări prin geam cu telefonul mobil şi multe altele.
În seara asta, am reuşit să avem primul contact mai direct. Am reuşit să le dau numărul meu de telefon, şi acum toţi stăm strânşi în jurul telefonului şi aşteptam să sune vecinele de sub noi. Şi secundele treceau iar nouă ni se păreau că sunt minute, şi minutele se transformau în ore. Şi în sfârşit telefonul a început să sune. Nu pot să spun cât a trecut de când au primit bileţelul şi până când au sunat dar nouă ni s-a părut o veşnicie. Până mă dezmeticesc eu să răspund, apelul se terminase deja. Cu emoţie în suflet şi cu mâna tremurând apăs apelare. Duc telefonul la ureche şi ascult. O voce caldă îmi răspunde: „Alo!”
Deja m-am pierdut tot. Nu era deloc ce mă aşteptam. Mă aşteptam la nişte ţipete sau probabil o voce piţigăiată. I-am răspuns la fel de cald, şi am schimbat câteva vorbe banale, despre chirie, despre utilităţi. Şi apoi a urmat întrebarea bombă:
„Nu vreţi să urcaţi până la noi? Am nişte must foarte bun, şi aş dori să ne cunoaştem!”
„Nu urcăm, pentru că suntem 7 în apartament, dar hai, coborâţi voi.”
„Păi noi suntem în pijamale, nu mai coborâm, că şi aşa suntem obosiţi.”
„Nu contează. Şi noi suntem tot în pijamale. Haide-ţi jos!”
„Să vad ce vor colegii şi va sun!”
Când le-am spus colegilor, au început să râdă. Dar nu prea vroiam să mergem. Am început să ne gândim? La câte le-am făcut noi, începând de la scârţâind viorile pe la 12 noaptea, bătut în ţeavă, sărit prin mijlocul casei, ţipând ca nebunii atunci când câştigam la FIFA, şi câte şi mai câte, sigur astea vor să ne bage în casă, să încuie uşa si să ne bată până ne sună apa în cap. Sau şi-au chemat prietenii şi ei ne aşteaptă jos. Ne-am hotărât să nu ne ducem. Le sun pe fete, şi le spun că nu vrem să mai coborâm, şi că dacă vor, ne întâlnim, să ne întâlnim la jumătatea drumului.
Cu greu s-au lăsat fetele convinse să iasă din casa. Am ieşit şi noi tiptil, tiptil, şi ne uitam la uşa fetelor de jos. Au urmat negocierile vreo 5 minute, care unde să ne întâlnim. În sfârşit ne hotărâm noi să coborâm, luăm şi sticla de must, şi ajungem în faţa uşii. Eu mă dau într-o parte, măcar daca e să arunce cu apa clocotită pe noi, să nu mă nimerească. Toţi stăm cu inima cât un purice, gata pregătiţi să o luăm la fugă, când se deschide uşa. Toţi ne uităm ca la maşini străine. Ce a urmat nu se poate povesti. Pot spune că nu a fost cum ne-am aşteptat. Important e ca le-am cunoscut pe fete. Tot ce a urmat va fi intr-un alt serial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu