luni, 24 decembrie 2007

Mai trăieşti?

O bună prietenă de-a mea mi-a spus odată: "Domn'le, măcar să mori cât eşti în viaţa!" Când am auzit-o m-a bufnit râsul. Cum poţi să mori altfel de cât atunci când eşti în viaţa. Moartea reprezintă ea însăşi încetarea vieţii. Şi anatomic vorbind, aveam dreptate. Dar ea oare la aceasta se referea?
M-a măcinat această afirmaţie în fiecare zi de atunci. Oare poţi fi mort atunci când respiri, şi atunci când inima îşi urmează neobosită ciclul ei. Răspunsul a venit destul de uşor. Despre cei aflaţi în comă sau în moarte clinica nu poţi afirma că sunt vii, cu toate că inima lor continuă să bată.
Şi atunci ce înseamnă această afirmaţie... Se referă numai la astfel de persoane sau se poate referi şi la mine? Cum aş putea să fiu şi în altfel mort decât din punct de vedere fiziologic. Ce înseamnă să fii viu? Care sunt atributele unui om viu?
Dacă ar fi să îl cred pe Descartes care a spus: "cogito ergo sum" (gândesc deci exist), atunci ar însemna că tot ce trebuie să fac este să îmi pun neuronii la treabă. Nimic mai simplu. Mă uit în jur şi vreau să fac ceva care să implice gândire. Şi ştii ce văd? Văd computerul, făcut special pentru a "uşura" muncă noastră. Mai degrabă de a ne ajută să nu mai gândim. Vrem memorii cât mai mari că să reţină cât mai mult pentru a nu ne încarcă mintea cu prea mult, avem hi5 că să nu uităm cine ne sunt prietenii, găseşti tot mai multe cărţi pe internet şi cu toate astea citim tot mai puţin. Nici română nu o mai ştim bine de când cu messengerul. S-a creat sistemul tip blog tocmai pentru a ne încuraja să gândim. Şi totuşi, tot mai multe bloguri sunt create doar de dragul de a avea blog, că tot e la modă.
Trec mă departe şi văd televizorul. Nici nu îl mai deschid. Ce să văd? Tot crime şi violuri? Dau pe Discovery, dar ce să vezi? O emisiune specială pentru iubitorii de sporturi extreme. Aştept răbdător următoarea emisiune şi văd o altă aberaţie: Brainiac. Caut un post de muzică clasică, dar tot ce pot vedea sunt nişte fete care cânta şi se dezbracă în acelaşi timp. Mare greşeală. Deja mi s-a ofilit părul din urechi şi mi-a venit şi greaţă.
Îmi dau seama că sunt pe marginea prăpastiei, gata să cădea în neantul mediocrităţii, care tinde să se tâmpească pe zi ce trece. În lumea de azi nu se mai pune accentul pe gândire. Azi cel mai bine este să fii un roboţel care să dacă facă ceea ce pe vinde. S-a dus vremea creativităţii. Am intrat în secolul vitezei, în care tot ce contează este religia banului. Dacă ar mai trăi azi Descartes atunci tot ce ar vedea ar fi nişte cadavre ambulante.
Şi totuşi, vreau să fiu viu! Dar dacă aş rezolva rezolva această problema, tot ar mai rămâne partea spirituală. Poţi să fii viu şi fără să crezi în ceva? Nu vreau să fiu în pielea celui care nu crede în nimic. Ce rost ar mai avea atunci viaţa dacă nu crezi în nimic? Fiecare lucru care există trebuie să aibă un scop al existenţei sale. Maşina e făcută pentru a te ajută să te deplasezi mai repede, copacul îţi dă oxigen, chiar şi o opera de artă este făcută pentru a impresiona. De ce noi oamenii am fi diferiţi?
De aceea aleg să reformulez dictonul lui Descartes: "gândesc deci cred, cred deci exist"!

sâmbătă, 22 decembrie 2007

Jocul de-a şoarecele şi pisica (episodul IV)

Din episodul anterior: pasiunea noastră pentru fotbal combinată cu pasiunea pentru jocurile pe calculator nu ne-a adus nimic bun în încercarea de a descoperi vecinii de la 3, dar a atras nişte bătăi puternice în uşa.


După episodul cu FIFA, discuţiile cu referire la vecinele de la 3 au devenit din ce în ce mai frecvente. "Oare sunt persoane cu probleme mentale, sau sunt doar nişte fete de la ţară, poate de la Vaslui..." Deveneam din ce în ce mai curioşi.

Într-o seara le-a venit iar băieţilor chef de FIFA dar nu aveau miza. Au găsit până la urmă un coş de gunoi cam plin şi s-au hotărât să joace, iar cine pierdea trebuia să ducă coşul. Poate credeţi că e destul de uşor să faci acest lucru, însă la 11 noaptea, toţi câinii de pe o raza de 100 de metri în jurul tomberoanelor se adună pentru un festin pe cinste, iar după ce termină de mâncat, se aşează care pe unde apucă şi adorm fericiţi. De aceea, cine se încumetă să treacă pe acolo are toate şansele să vadă cum arată colţii unui câine foarte aproape, şi mai ales să simtă pe propria piele cum face un câine supărat că l-ai trezit.

Primul meci a fost foarte strâns, iar desfăşurarea a fost asemănătoare cu cea descrisă în episodul trecut. Dar Mihai, chiar dacă a pierdut, totuşi nu s-a lăsat cu una, cu două. A cerut revanşa, iar miza: dacă pierde, duce gunoiul şi trece pe la fetele de jos să îşi ceară iertare, iar în caz de victorie, nu mai face nici una din pedepse. Îţi dai seama ce a urmat: strigăte de lupta, joystikuri aruncate prin toată casa, sărituri prin toată casa, treceri rapide de la agonie la extaz şi viceversa. Într-un final, Mihai reuşeşte să câştige la penalty şi răsuflă uşurat.

Dar curiozitatea noastră ajunsese la un punct critic. Trebuia neapărat să aflăm cine stă sub noi. Stau eu şi mă gândesc uitându-mă prin camera. De odată ochii mi se opresc asupra telefonului lui Mihai. "Dacă aş putea să fac cumva să fac poze prin geam." Le spun ideea băieţilor dar imediat mi-am dat seama că aşa ceva ar fi destul de greu de realizat, însă o filmare ar fi mult mai bună. Mă apuc şi caut prin casa un mod de a atârna telefonul până la etajul 3.
Vlad îşi dă imediat seama ce caut şi îmi aruncă nişte lănţişoare pentru chei de atârnat la gât. Imediat le prind una de cealaltă şi una de telefon, pornesc modul video şi mă pregătesc de filmare.

Toate luminile sunt stinse în casa, băieţii scot capul afară pe geam, totul e într-o linişte mormântală. Pornesc filmarea şi încep să las uşor telefonul pe geam. Coboară un pic, încă puţin şi ajunge în dreptul geamului de dedesubt. Băieţii pe uită la mine, îşi fac cruce şi încep să râdă înăbuşit pentru a nu face zgomot. Pentru 3 minute m-am chinuit să prind un cadru cât mai bun. Într-un final, după ce mi-au îngheţat degetele, ridic telefonul şi apăs stop. Imediat apar băieţii lângă mine, entuziaşti şi nerăbdători să vadă ceea ce am filmat. Repede găsesc butonul de play şi ne uităm unui la telefon de parcă am fi aşteptat să vedem vreun film interzis minorilor.

Filmul începe, totul fiind negru. Se aude doar cum treceau firele prin mâna mea. Apoi apar secvenţe de lumină cauzate de balansul camerei şi într-un final vedem ceva şi rămânem muţi de uimire. Stop cadru şi toţi ne uităm mai atent la ecran. În mijlocul a ce trebuia să fie geamul fetelor era atârnată o dihanie, cu un cap mare, 2 mâini şi 2 picioare.

Toţi izbucnim în râs dar o întrebare se ridică. Poate sub noi stau nişte vrăjitoare care folosesc acea arătare pentru a practică magia neagră, iar obiectul din geam este de fapt o păpuşă voodoo...

Va urma...

vineri, 21 decembrie 2007

La mulţi ani!

Îmi cer iertare pentru că v-am făcut să aşteptaţi, însă datorită unor probleme tehnice nu am putut publica următorul episod din serialul "Jocul de-a şoarecele şi pisica". Sper totuşi să nu vă mai las mult să aşteptaţi.
Până atunci însă, sărbători fericite şi la mulţi ani!

Ps: Scriu de pe telefon şi pot să mai apară greşeli!

luni, 3 decembrie 2007

Jocul de-a soarecele si pisica (episodul III)

Episodul III


Din episodul anterior: in incercarea noastra de a ne cunoaste vecinii de dedesubt, tot ce putem afla este ca sub noi stau fete, si ca nu iubesc deloc muzica clasica.

Se spune ca barbatii iubesc 3 lucruri in viata: femeile, berea si fotbalul. Noi am iubi femeile, numai ca trebuie sa ne iubeasca si ele. Cu berea nu prea tragem noi, asa ca ne mai ramane un singur lucru: fotbalul. Si cum poti altfel sa iti arati maiestria in acest sport fara sa iesi din casa decat jucand Fifa. Nu conteaza versiunea, atat timp cat e fotbal restul vine de la sine.

La noi in casa se dau campionate puternice de Fifa, in timpul liber. Insa nu vezi pasiune mai mare decat atunci cand totul se joaca pe o miza. Gandeste-te la o treaba care trebuie facuta, gaseste un om acasa, si ai de ce sa joci Fifa.

Totul a inceput intr-o seara, cand nu mai aveam cu ce sa aprindem aragazul. Baietilor le era foame, si nu mai erau chibrituri. Cum stateau ei si se gandeau cum sa faca, lui Mihai ii vine ideea sa joace Fifa. Cine pierde, merge sa cumpere chibrituri. Daca ai crezut ca ai vazut pana acum pasiune si traire sufleteasca intensa la un baiat, atunci nu ai vazut nimic. Amandoi erau pusi in fata faptului de a se schimba si de a parasi caldura caminului, pentru a merge pana la magazin si sa cumpere chibrituri.

Fiecare isi alege echipa preferata: Mihai isi alege Chelsea si Vlad, Barcelona. Meciul incepe cu ocazii la fiecare poarta insa nimeni nu reuseste sa deschida scorul. La fiecare ratare se auzeau sunete descatusate. Daca cineva nu ar stiut ce se intampla, ar fi crezut ca meciul este in direct, iar acolo se afla 2 suporteri infocati. Totul era un sir de „Uhhh” sau „Aaaah”, pana cand Vlad reuseste sa deschida scorul. Ceea ce a urmat nu poate fi descris in cuvinte. Inchipuie-ti un strigat animalic produs de Shamanii din Africa, si iti vei da seama cam cum striga Vlad numele marcatorului: Eto’o. Eu si cu Mihai ne uitam la el cum sa ridicat in picioare si, tragandu-si tricoul in cap, tipa cat il tineau plamanii „etooo”. Saracul Mihai a inceput si el sa se indemne cu voce tare: „Nu merg dupa chibrituri, eu nu merg dupa chibrituri!”

Insa scorul s-a terminat 1-0 pentru Vlad iar Mihai a vrut sa mai joace inca un meci, pentru a-si lua revansa. Meciul decurgea in spiritul primului, cu tipete din ce in ce mai puternice. Dar deodata se aude un bocanit in usa, atat de puternic incat am crezut ca cineva vrea sa ne darame usa. Tiptil, tiptil, ma indrept spre usa si ma uit pe vizor, cu inima cat un purice, sperand parca sa fie vecinele de dedesubt, pentru a le putea cunoaste odata. Si cand ma uit pe vizor, ce sa vezi. Surpriza! Nu era nimeni. Ma uit incurcat si nu stiu ce sa cred. Plec din fata usii, baietii se linistesc, Mihai se duce dupa chibrituri si cand se intoarce, ne spune ca nu a vazut nimic suspect pe scara.

Cine si cum a batut in usa, cine sunt vecinele de sub noi, si inca multe alte intrebari ne-au umplut capul in acea seara, fiecare incercand sa gaseasca un raspuns.

Va urma…

Pozele si sunetele sunt prinse in timpul unui meci obisnuit de Fifa, si nu sunt trucate in nici un fel.