Jocul de-a şoarecele şi pisica (episodul IV)

Din episodul anterior: pasiunea noastră pentru fotbal combinată cu pasiunea pentru jocurile pe calculator nu ne-a adus nimic bun în încercarea de a descoperi vecinii de la 3, dar a atras nişte bătăi puternice în uşa.


După episodul cu FIFA, discuţiile cu referire la vecinele de la 3 au devenit din ce în ce mai frecvente. "Oare sunt persoane cu probleme mentale, sau sunt doar nişte fete de la ţară, poate de la Vaslui..." Deveneam din ce în ce mai curioşi.

Într-o seara le-a venit iar băieţilor chef de FIFA dar nu aveau miza. Au găsit până la urmă un coş de gunoi cam plin şi s-au hotărât să joace, iar cine pierdea trebuia să ducă coşul. Poate credeţi că e destul de uşor să faci acest lucru, însă la 11 noaptea, toţi câinii de pe o raza de 100 de metri în jurul tomberoanelor se adună pentru un festin pe cinste, iar după ce termină de mâncat, se aşează care pe unde apucă şi adorm fericiţi. De aceea, cine se încumetă să treacă pe acolo are toate şansele să vadă cum arată colţii unui câine foarte aproape, şi mai ales să simtă pe propria piele cum face un câine supărat că l-ai trezit.

Primul meci a fost foarte strâns, iar desfăşurarea a fost asemănătoare cu cea descrisă în episodul trecut. Dar Mihai, chiar dacă a pierdut, totuşi nu s-a lăsat cu una, cu două. A cerut revanşa, iar miza: dacă pierde, duce gunoiul şi trece pe la fetele de jos să îşi ceară iertare, iar în caz de victorie, nu mai face nici una din pedepse. Îţi dai seama ce a urmat: strigăte de lupta, joystikuri aruncate prin toată casa, sărituri prin toată casa, treceri rapide de la agonie la extaz şi viceversa. Într-un final, Mihai reuşeşte să câştige la penalty şi răsuflă uşurat.

Dar curiozitatea noastră ajunsese la un punct critic. Trebuia neapărat să aflăm cine stă sub noi. Stau eu şi mă gândesc uitându-mă prin camera. De odată ochii mi se opresc asupra telefonului lui Mihai. "Dacă aş putea să fac cumva să fac poze prin geam." Le spun ideea băieţilor dar imediat mi-am dat seama că aşa ceva ar fi destul de greu de realizat, însă o filmare ar fi mult mai bună. Mă apuc şi caut prin casa un mod de a atârna telefonul până la etajul 3.
Vlad îşi dă imediat seama ce caut şi îmi aruncă nişte lănţişoare pentru chei de atârnat la gât. Imediat le prind una de cealaltă şi una de telefon, pornesc modul video şi mă pregătesc de filmare.

Toate luminile sunt stinse în casa, băieţii scot capul afară pe geam, totul e într-o linişte mormântală. Pornesc filmarea şi încep să las uşor telefonul pe geam. Coboară un pic, încă puţin şi ajunge în dreptul geamului de dedesubt. Băieţii pe uită la mine, îşi fac cruce şi încep să râdă înăbuşit pentru a nu face zgomot. Pentru 3 minute m-am chinuit să prind un cadru cât mai bun. Într-un final, după ce mi-au îngheţat degetele, ridic telefonul şi apăs stop. Imediat apar băieţii lângă mine, entuziaşti şi nerăbdători să vadă ceea ce am filmat. Repede găsesc butonul de play şi ne uităm unui la telefon de parcă am fi aşteptat să vedem vreun film interzis minorilor.

Filmul începe, totul fiind negru. Se aude doar cum treceau firele prin mâna mea. Apoi apar secvenţe de lumină cauzate de balansul camerei şi într-un final vedem ceva şi rămânem muţi de uimire. Stop cadru şi toţi ne uităm mai atent la ecran. În mijlocul a ce trebuia să fie geamul fetelor era atârnată o dihanie, cu un cap mare, 2 mâini şi 2 picioare.

Toţi izbucnim în râs dar o întrebare se ridică. Poate sub noi stau nişte vrăjitoare care folosesc acea arătare pentru a practică magia neagră, iar obiectul din geam este de fapt o păpuşă voodoo...

Va urma...